21 ian. 2015

Starea de spirit - Psihologia controlului

„Pe scurt, procesul educaţional, aşa cum se poate observa cu uşurinţă, nu are nimic de-a face cu cercetarea şi impunerea adevărului, presupunând că adevărul ar putea fi determinat, vreodată. Unicul său scop este de a ghiftui elevii, cât mai rapid şi cât mai puţin dureros posibil, cu cea mai mare cantitate posibilă de axiome curente, din toate domeniile gândirii umane, pentru a transforma copilul într-un bun cetăţean, ceea ce înseamnă un cetăţean cât mai puţin diferit posibil, prin cunoaştere ‚pozitivă’ şi obiceiuri cognitive, de toţi ceilalţi cetăţeni. Cu alte cuvinte, misiunea pedagogului este  nu de a-i face pe elevi să gândească, ci de a-i face să raţioneze 'corect', şi cu cât propria sa minte pulsează mai bine în ritmul fluxului şi refluxului emoţiilor şi amăgirii populare, cu atât mai admirabil îşi poate îndeplini propria funcţie. El ar putea fi un idiot, dar acesta cu siguranţă că nu este un defect la un om plătit pentru a-şi transforma clienţii în idioţi.”

Henry Louis Mencken,
A Mencken Chrestomathy

Lansat în iulie 2013, State of Mind - The Psychology of Control este un documentar amplu, regizat şi produs de James Lane, în cooperare cu Lisa Arbercheski, reporter şi narator, o cronică istorică şi ştiinţifică a tehnicilor de control mental, de la Platon şi Macchiavelli, la Edward Bernays şi B.F. Skinner, de la eugenie şi darwinism, până la Institutul Tavistock şi operaţiunea Paperclip, cu corolarul ei, MK-Ultra, examinând în detaliu modul în care reclama comercială, educaţia obligatorie, drogurile farmaceutice – numite impropriu medicamente – consumerismul şi mass-media au devenit elementele cheie şi principalele arme folosite de elita ocultă a planetei în războiul psihologic tradiţional purtat cu întreaga populaţie inocentă a planetei, al cărui succes a fost facilitat şi accentuat de tehnologiile ultimelor două secole.

7 ian. 2015

Anarhismul – Alternativa viabilă a unui stat anacronic

„Să fii guvernat înseamnă să fii supravegheat, cercetat, spionat, dirijat, legiferat, numărat, reglementat, înrolat, îndoctrinat, controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat, de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea necesară pentru a o face. Să fii guvernat înseamnă ca orice operaţiune, orice tranzacţie, să-ţi fie notată, înregistrată, estimată, taxată, ştampilată, măsurată, numărată, evaluată, licenţiată, autorizată, admonestată, împiedicată, interzisă, reformulată, corectată, pedepsită. Înseamnă ca, sub pretextul utilităţii publice şi în numele interesului general, să fii impozitat, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors, escrocat, jefuit; apoi, la cea mai mică opoziţie, la primul cuvânt de protest, să fii oprimat, amendat, discreditat, hărţuit, vânat, abuzat, ciomăgit, dezarmat, înrobit, sufocat, încarcerat, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat; şi, ca să pună capac la toate, eşti batjocorit, ridiculizat, ironizat, scandalizat, dezonorat. Acesta este guvernul; aceasta este dreptatea lui; aceasta este moralitatea lui.”

Pierre-Joseph Proudhon
Idée générale de la Révolution
au dix-neuvième siècle (1851)

Este extrem de dificil să dezbaţi într-o simplă postare o problemă, atât de spinoasă şi de vastă, cum este cea a organizării statale tradiţionale, pe care majoritatea oamenilor o consideră o condiţie sine qua non a supravieţuirii rasei umane, şi este şi mai dificil nu să-i enumeri deficienţele evidente, pentru orice om cu bun-simţ și să propui nu numai o simplă alternativă, care sună mai mult a compromis, ci o soluţie care implică schimbarea radicală a mentalităţilor umane, prin asumarea conştientă şi benevolă a poverii autoguvernării.

24 dec. 2014

Krishnamurti: Provocarea schimbării


„În mod evident, actuala criză, din întreaga lume, are un caracter excepţional, fără precedent. Au existat crize de diverse genuri, în diferite perioade ale istoriei – sociale, naţionale, politice. Crizele vin şi pleacă: recesiuni economice, depresiuni, apar, sunt modificate şi continuă sub diverse forme. Ştim asta, suntem familiarizaţi cu acel proces. Cu siguranţă, actuala criză este diferită, nu-i aşa ? Este diferită fiindcă avem de-a face nu cu bani sau cu lucruri tangibile, ci cu idei. Criza este excepţională fiindcă se manifestă în domeniul ideilor. Ne contrazicem pe bază de idei şi justificăm crima; oriunde în lume justificăm crima ca mijloc de-a atinge un scop drept, ceea ce, în sine, este un fapt fără precedent. Înainte, răul era recunoscut drept rău, crima era recunoscută drept crimă, dar acum crima este un mijloc pentru a atinge un rezultat nobil. Crima, fie că distruge un om sau un grup de oameni, este justificată, deoarece criminalul, sau grupul reprezentat de acel criminal, o justifică ca pe un mijloc de a atinge un rezultat benefic pentru om. Adică, ne sacrificăm prezentul de dragul viitorului şi nu mai contează ce mijloace utilizăm, atât timp cât scopul nostru, declarat, este de a produce un rezultat care, spunem noi, va fi benefic pentru om. Prin urmare, implicaţia este că un mijloc malefic va produce un rezultat drept şi justifici mijlocul malefic printr-o idee. Avem la dispoziţie o magnifică structură de idei pentru a justifica răul şi, cu siguranţă, că acest fapt este fără precedent. Răul este rău; el nu poate produce nimic bun. Războiul nu este un mijloc de-a obţine pacea.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

„The Challenge of Change” este  filmul  autobiografic al  lui  Jiddu  Krishnamurti   – realizat de acelaşi cuplu, Evelyn Blau şi Michael Mendizza – pe care am dorit să-l traduc eu însumi, deşi mai există versiuni de limbă română, fiindcă am vrut să închei astfel, cu regret ce-i drept, ciclul de filme dedicate maestrului, care a acoperit o perioadă de aproape doi ani din viaţa mea şi a acestui site.

17 dec. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a VIII-a


„Fiindcă majoritatea dintre noi alergăm după putere, sub o formă sau alta, principiul ierarhic este statornicit, novice şi iniţiat, adept şi maestru, şi chiar şi între maeştri există grade de dezvoltare spirituală. Celor mai mulţi dintre noi le place să exploateze şi să fie exploataţi, şi acest sistem oferă mijloacele necesare, fie că sunt ascunse sau la vedere. Să exploatezi înseamnă să fii exploatat. Dorinţa de a te folosi de alţii pentru a-ţi satisface necesităţile psihologice te conduce către dependenţă, şi atunci când depinzi de cineva, trebuie să ai, să posezi; iar ceea ce posezi te posedă. Fără o dependenţă, subtilă sau grosieră, fără a poseda lucruri, oameni şi idei, eşti pustiu, un lucru lipsit de importanţă. Vrei să fii ceva anume, şi, pentru a evita să fii chinuit de temeri sau să fii un nimic, aparţii unei organizaţii sau alteia, unei ideologii sau alteia, acestei biserici sau acelui templu; deci, eşti exploatat, iar tu, la rândul tău, îi exploatezi pe alţii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life
Krishnamurti: Dinamica meditaţiei
A opta dezbatere publică, Madras, India (1979)

26 nov. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a VII-a


„Gândirea nu poate, sub nici o formă, să cultive compasiunea. Nu folosesc acel cuvânt, ‚compasiune’, ca însemnând opusul, antiteza urii sau a violenţei. Dar, dacă fiecare dintre noi nu avem un sentiment profund al compasiunii, vom deveni din ce în ce mai brutali, mai inumani, unii faţă de alţii. Vom avea numai minţi mecanice, ca nişte computere, care abia dacă au fost instruite să îndeplinească anumite funcţii; putem continua să căutăm siguranţă, atât fizică, cât şi psihologică, şi vom rata extraordinara profunzime şi frumuseţe, întreaga semnificaţie a vieţii. Prin compasiune nu înţeleg un lucru care poate fi dobândit. Compasiune nu înseamnă cuvântul, în sine, care este ceva doar de domeniul trecutului, ci ceva care aparţine prezentului activ; este verbul şi nu cuvântul, numele sau substantivul. Există o diferenţă între verb şi cuvânt. Verbul reprezintă prezentul activ, în timp ce cuvântul aparţine întotdeauna trecutului şi, prin urmare, este ceva static. Poţi acorda vitalitate sau dinamică acelui nume, cuvântului în sine, dar nu este acelaşi lucru cu verbul, care este activ în prezent. Compasiunea nu este un sentiment, nu este ideea confuză de simpatie sau empatie. Compasiunea nu este ceva ce poţi cultiva prin gândire, prin disciplină, control, reprimare, nici fiind amabil, politicos, blând şi toate celelalte. Compasiunea capătă fiinţă numai atunci când gândirea a ajuns la final, în însăşi esenţa sa.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life

Krishnamurti: Ce este o minte religioasă ?
A şaptea dezbatere publică, Madras, India (1979)

10 nov. 2014

Krishnamurti: Dezbaterea publică de la Madras (1979)
- Partea a VI-a

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE


„Frica descoperă diverse moduri de a se manifesta. Cea mai  comună variantă  este identificarea,  nu-i aşa ? Identificarea cu ţara, cu societatea, cu o idee. Nu aţi remarcat cum reacţionaţi când vedeţi o procesiune, o procesiune militară sau una religioasă, sau atunci când ţara este în pericol de a fi invadată ? Tu, atunci, te identifici cu ţara, cu o existenţă, cu o ideologie. Există alte ocazii, când te identifici cu propriul tău copil, cu soţia ta, cu o anumită formă de acţiune sau inacţiune. Identificarea este un proces de auto mântuire. Atât timp cât sunt conştient de ‚eul’ meu, ştiu că există durere, există luptă, există o teamă constantă. Dar, dacă mă pot identifica, eu însumi, cu ceva mai măreţ, cu ceva care să merite, cu frumuseţea, cu viaţa, cu adevărul, cu credinţa, cu cunoaşterea, măcar temporar, există o evadare din ‚eu’, nu-i aşa ? Dacă vorbesc despre ‚ţara mea’, mă iert, pe mine însumi, temporar, nu-i aşa ? Dacă pot spune ceva despre Dumnezeu, mă iert, pe mine însumi. Dacă mă pot identifica cu familia mea, cu un grup, cu un anumit partid, cu o anumită ideologie, atunci există o evadare temporară. Oare ştim ce anume este frica ? Oare nu este neacceptarea a ceea ce există ? Trebuie să înţelegem cuvântul ‚acceptare’. Nu folosesc acel cuvânt în sensul efortului depus pentru a accepta ceva anume. Nu se pune problema acceptării atunci când percep ceea ce există. Când nu sesizez, cu claritate, ceea ce există, atunci apelez la procesul acceptării. Drept urmare, frica este neacceptarea a ceea ce există.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
The Book of Life


Krishnamurti: Ce anume produce dezordine într-o relaţie ?
A şasea dezbatere publică, Madras, India (1979)