28 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a II-a


„Pentru a recepta necunoscutul, mintea însăşi trebuie să devină necunoscutul. Mintea este rezultatul procesului gândirii, rezultatul trecerii timpului şi acest proces al gândirii trebuie să ia sfârşit. Mintea nu se poate gândi la ceea ce este etern, atemporal; ca atare, mintea trebuie să se elibereze de timp, procesul temporal al minţii trebuie să fie eliminat. Numai atunci când mintea este pe deplin liberă de ziua de ieri şi, drept urmare, nu se foloseşte de prezent ca de un mijloc pentru a ajunge în viitor, devine capabilă să recepteze eternul. Ceea ce este cunoscut nu are nici o legătură cu necunoscutul; ca atare, nu te poţi ruga necunoscutului, nu te poţi concentra asupra necunoscutului, nu te poţi devota necunoscutului. Toate acelea nu au nici un sens. Ceea ce are sens este să descoperi modul cum îţi funcţionează mintea, este să te observi, pe tine însuţi, în acţiune. Ca atare, grija ta, în meditaţie, este de a te cunoaşte pe tine însuţi, nu numai superficial, ci întreg conţinutul conştiinţei lăuntrice, ascunse. Fără a şti toate acestea şi a te elibera de condiţionarea implicată de ele, nu poţi depăşi limitele minţii. De aceea procesul gândirii trebuie să înceteze şi, pentru a înceta, trebuie să existe cunoaşterea de sine. Drept urmare, meditaţia este iniţierea înţelepciunii, care înseamnă înţelegerea propriei minţi şi a inimii.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Collected Works, Vol. V, 165

Krishnamurti: A doua parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980)

24 feb. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea I


„Sunteţi întotdeauna oaspeţi pe acest Pământ şi manifestaţi austeritatea unui oaspete. Austeritatea înseamnă ceva mult mai profund decât a deţine doar câteva lucruri. Însuşi cuvântul austeritate a fost deposedat de semnificaţii de către călugări, de către sannyasi, de către pustnici. Să stai pe acel munte, în solitudine, înconjurat de multe lucruri, de multe stânci şi mici animale şi furnici, înseamnă că acel cuvânt nu are sens. Peste munţi, la mare distanţă, se află marea cea vastă, strălucitoare şi scânteietoare. Am sfărâmat Pământul în ceva ce este al tău şi al meu – naţiunea ta, naţiunea mea, drapelul tău şi drapelul lui, această religie anume şi religia omului aflat în depărtări. Lumea, Pământul, este dezbinat, sfărâmat. Şi pentru asta ne luptăm şi ne certăm, iar politicienii se bucură de puterea lor de a menţine această dezbinare, fără a privi vreodată lumea ca pe un întreg. Ei încă nu au căpătat o minte holistică. Ei nu simt şi nici măcar nu percep oportunitatea imensă de nu mai exista naţiuni, dezbinare, ei nu pot percepe niciodată urâţenia puterii lor, a rangului lor şi a iluziei lor că ar fi importanţi [...]”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Krishnamurti to Himself

Cu această primă postare, demarez un nou proiect de anvergură, traducerea celei de-a patra serii de filme dedicate lui Jiddu Krishnamurti, pe acest blog, constând, de această dată, în 12 episoade, de peste o oră fiecare, ce cuprind discursurile publice ale maestrului, de la Saanen, Elveţia, din vara anului 1980.

1 feb. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVIII-a


„Meditaţia înseamnă să fii conştient de gândurile tale, de sentimentele tale, niciodată să nu le corijezi, niciodată să nu spui că sunt corecte sau greşite, ci numai să le observi şi să te mişti împreună cu ele. Prin acea observare şi acea mişcare, împreună cu acel gând, cu acel sentiment, începi să înţelegi şi să fii conştient de întreaga natură a gândului şi a sentimentului. Tăcerea survine atunci când gândul şi-a înţeles propria sa iniţiere, propria sa natură, faptul că gândul nu este niciodată liber, ci întotdeauna este vechi. Să observi toate acestea, să percepi dinamica fiecărui gând, să-l înţelegi, să fii conştient de el, înseamnă să ajungi la acea tăcere care înseamnă meditaţie, în care ‚observatorul’ nu există niciodată.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen, 1967

Am ajuns, până la urmă, şi nu fără păreri de rău, la finalul unui proiect maraton, al celor 18 ore de conversaţii purtate în perioada 18 – 28 februarie 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, în care au fost abordate aproape toate problemele presante ale condiţiei umane, în contextul unei societăţi dominate de oligarhii monetar-politice şi religii oficiale.

27 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVII-a


„Setea de a experimenta este începutului iluziei. Aşa cum vă daţi seama, acum, viziunile voastre nu sunt nimic altceva decât proiecţii ale cunoştinţelor voastre şi nu aţi experimentat decât exact aceste proiecţii. Desigur că asta nu înseamnă meditaţie. Începutul meditaţiei este înţelegerea propriei voastre experienţe de viaţă, a sinelui propriu şi, fără această înţelegere, ceea ce se numeşte meditaţie, oricât de plăcută sau dureroasă ar fi, nu este decât o formă de autohipnoză. Aţi practicat autocontrolul, v-aţi stăpânit gândurile şi v-aţi concentrat asupra continuării experienţei, în sine. Aceasta este o ocupaţie egocentrică, nu este meditaţie; şi să percepi că nu este meditaţie înseamnă începutul meditaţiei, în sine. Sesizarea adevărului din interiorul falsului, îţi eliberează mintea de influenţa falsului. Eliberarea de fals nu se produce prin dorinţa de a realiza asta; intervine atunci când mintea nu mai este preocupată de succes şi de atingerea vreunui ţel. Trebuie să intervină încetarea tuturor căutărilor şi numai atunci există posibilitatea întrupării a ceea ce este nenumit.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living Series III

Krishnamurti despre meditaţie (partea I) !

24 ian. 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XVI-a


„Chiar credeţi că o religie competitivă îi va aduce omenirii pace, armonie şi fericire ? Chiar credeţi că vreo religie oficială, fie că vorbim de hinduism, budism sau creştinism, va aduce pace ? Sau trebuie să dăm la o parte toate religiile oficiale si să descoperim, noi înşine, realitatea ? Când vedem lumea distrusă de bombe şi simţim ororile care au loc în ea, când lumea este dezmembrată de religii separate, naţionalităţi, rase şi ideologii, care este răspunsul la toate acestea ? Poate că nu vom dori să continuăm să trăim puţin şi să murim cu speranţa că ceva bun se va produce. Nu putem lăsa pe seama altora să aducă fericire şi pace omenirii; fiindcă omenirea înseamnă noi înşine, fiecare dintre noi. Oare unde s-ar putea găsi soluţia, dacă nu în noi înşine ? Pentru a descoperi răspunsul real este nevoie de o profundă gândire şi conştientizare şi prea puţini dintre noi sunt dispuşi să rezolve acest mister. Dacă fiecare dintre noi am considera că această problemă răsare din lăuntrul nostru şi că nu suntem, pur şi simplu, purtaţi încoace şi încolo, neajutoraţi, în această confuzie şi nefericire îngrozitoare, atunci vom descoperi un răspuns simplu şi direct.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Ojai 1944, Talk 1

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea a II-a) !

30 dec. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a XV-a


„Unui om îi este frică să gândească diferit de ceea ce susţin liderii săi, fiindcă şi-ar putea pierde slujba, ar putea fi ostracizat, excomunicat sau trimis într-un lagăr de concentrare. Ne supunem autorităţii fiindcă avem, cu toţii, această dorinţă lăuntrică de a fi în siguranţă, acest îndemn către securitate personală. Atât timp cât dorim să avem siguranţa posesiunilor noastre, a puterii noastre, a gândurilor noastre, atunci trebuie să existe o autoritate, pe care trebuie să o urmăm; şi în asta zace sămânţa răului, fiindcă va conduce, invariabil, la exploatarea omului de către om. Cel care poate afla, realmente, care este adevărul, ce anume înseamnă Dumnezeu, acela nu se poate supune nici unei autorităţi, fie că e vorba de o carte, de un guvern, de o imagine sau de un preot; el trebuie să fie complet liber de toate acelea. Acest lucru este foarte dificil, pentru majoritatea dintre noi, fiindcă înseamnă să fii nesigur, să fii complet singur, căutând, bâjbâind, nefiind niciodată satisfăcut, necăutând niciodată succesul. Dar, dacă experimentăm cu seriozitate aşa ceva, atunci cred că vom descoperi că nici nu se mai pune problema creării sau respectării vreunei autorităţi, fiindcă începe să se manifeste altceva, care nu mai este o simplă declaraţie verbală, ci o realitate efectivă. Omul care-şi pune întrebări, fără încetare, care nu se supune nici unei autorităţi, care nu urmează preceptele nici unei tradiţii, nici unei cărţi sau ale nici unui dascăl, devine o lumină pentru el însuşi.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg, 1956,Talk 2

Krishnamurti despre religie şi autoritate (partea I) !