30 ian. 2012

Trezirea !

The Awakening, în versiune finală, este un documentar realizat de producătorul australian independent cunoscut sub pseudonimul Max Igan, un adevărat semnal de alarmă, aşa cum sugerează şi numele, care abordează foarte inspirat, într-o viziune unitară, gama completă de probleme - şi soluţiile aferente - cu care se confruntă actual omenirea, privite prin perspectiva unei adevărate spiritualităţi, ce se disociază clar de religia instituţionalizată sau de aberaţiile "spirituale" ale mişcării New Age, care, deşi se auto-consideră o revitalizare a preceptelor gnosticismului, eu o consider, mai degrabă, o distorsionare a conceptelor exprimate în teozofia lui Rudolf Steiner.

M-am exprimat în repetate rânduri, pe blog,  împotriva intermedierii relaţiei dintre om şi Dumnezeu printr-o instituţie pervertită, neavenită şi lacomă, Biserica - fapt care mi-a atras reproşurile penibile ale unor bigoţi spălaţi pe creier de dogma religioasă, care se simt ameninţaţi de islamism (şi numai ei ştiu din ce motive) - şi în favoarea doctrinei gnostice, de acces direct la Creatorul pe care, aşa cum spune Max Igan, am preferat să-l numim cu toţii Dumnezeu.

24 ian. 2012

Percy Schmeiser - David contra Monsanto

"Cele mai mari 10 firme legale antitrust din Statele Unite ale Americii au ajuns în instanţele federale, acuzând Monsanto de crearea unei conspiraţii la nivel mondial, prin încălcarea legilor antitrust, pentru a controla piaţa globală de seminţe. Litigiile antitrust împotriva Monsanto, aflate în prezent în instanţele federale din SUA, vor fi cazuri de testare în domeniul ştiinţelor vieţii, la fel cum cazul Microsoft a fost pentru testarea domeniului ştiinţelor informatice. [...]Companiile de asigurări nu acoperă asta. Ar trebui ca Monsanto să fie răspunzătoare pentru aceste pierderi ? Sau administraţia centrală ? Cine va acoperi pierderile ? De fapt, avem de-a face cu o industrie fără pic de responsabilitate pe termen lung."

Jeremy Rifkin,
Fondator şi preşedinte al
Foundation On Economic Trends

În 2009, regizorul german Bertram Verhaag populariza pe plan mondial bătălia inechitabilă dusă de peste un deceniu de un fermier canadian de 70 de ani, prin acest film, Percy Schmeiser - David versus Monsanto, povestea cutremurătoare şi emoţionantă a succesului luptei unui David modern contra unui Goliat corporatist, monstruoasa companie multinaţională Monsanto.

18 ian. 2012

Copiii consumatori - Comercializarea copilăriei

"Sunt vremuri grele în care să te ocupi de educaţia copiilor. Nici o altă generaţie de părinţi, în istorie, nu s-a confruntat cu această industrie de 17 ​​miliarde dolari (a produselor pentru copii) care lucrează zi şi noapte pentru a evita părinţii şi a ţinti copiii cu mesaje care subminează valorile parentale."

Susan Linn
Director al
"Campaign for a
Commercial-Free Childhood"



Consuming Kids, este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare ale maşinăriei de reclamă, ce serveşte interesele unei industrii profitabile de multe miliarde de dolari anual, hotărâtă să le vândă copiilor şi părinţilor toate mărfurile posibile, de la alimente nesănătoase până la jocuri video violente şi false produse educaţionale mass media sau maşini de familie.

12 ian. 2012

Viaţa de apoi

"Dar cum am putea noi, simple personaje ale unei piese de teatru, să ghicim intriga ? Nu suntem dramaturgul, nu suntem producătorii, nu suntem nici măcar publicul. Ne aflăm doar pe scenă. Să redăm bine scenele în care ne suntem implicaţi acum, ne îngrijorează mult mai mult, decât scenele care ar putea urma după asta."

C. S. Lewis
(1989-1963)


Afterlife, un documentar din 2010 al regizorului şi scriitorului Paul Perry, este studiul curajos al marii întrebări a filozofiei şi religiei, "Ce se întâmplă când murim?", răspunsurile la această întrebare fiind examinate prin prisma experienţelor de moarte clinică (NDE), ajungându-se la concluzia inevitabilă că nu este nevoie să ne temem, fiindcă există viaţă după moarte, o declaraţie profundă susţinută de dovezi, pe care regizorul Paul Perry şi cercetătorii Raymond Moody şi Jeffrey Long încearcă să le treacă sumar în revistă.

8 ian. 2012

Familia secretă a lui Iisus

"Nu este o surpriză că Robert se distanţează de caracteristicile de bază ale mesajului creştin. Dezbaterile cu privire la juxtapunerea lui Pavel cu apostolii sunt vechi de când lumea. Contrar afirmaţiilor lui Robert, singurul adevăr durabil şi permanent, în ce-i priveşte pe primii creştini, a fost exaltarea lor şi viziunea aproape comună a lui Iisus ca Dumnezeu, care a fost punctul de reper pentru ortodoxie. Suntem extrem de încântaţi că Robert, însuşi, îşi finalizează propriile argumentaţii complicate raliindu-se consensului ortodox."

Joel Edwards,
Directorul general al
Evangelical Alliance

The Secret Family of Jesus este un documentar incitant al  anului  2006,  creaţie  a  dr. Robert Beckford, care se dovedeşte a fi o critică destul de pertinentă şi curajoasă a unanimităţii doctrinei şi, mai ales, a dogmelor Bisericilor creştine, Romano-Catolică şi Ortodoxă, care au eliminat treptat din povestea creştină personaje primordiale ca rol şi contribuţie, cum ar fi Maria Magdalena şi rudele de sânge ale lui Iisus.

31 dec. 2011

Repararea banilor

"Noi (bancherii) ar trebui să avansăm cu prudenţă şi grijă, prin fiecare mişcare, pentru că deja există un număr mic de persoane care prezintă semne de agitaţie. Ar fi prudent, prin urmare, să demonstrăm o politică aparentă de cedare în faţa autorităţii populare, până când planurile noastre vor fi avansat atât de mult, încât să ne putem declara pe faţă modelele financiare, fără să ne temem de nici o rezistenţă organizată."

The Bankers' Manifesto of 1892


Produs în 2009 de Ethical Markets Media, The Money Fix explorează tiparele economice ale lumii naturale şi ale societăţii umane, demontând miturile monetare nedisputate ale sistemului financiar mondial, bazat pe credit bancar, probând înţelegerea eronată a mecanismelor sale intime, de care am ajuns să depindem aproape total, oferind însă, într-o notă perfect optimistă, trei tipuri de sisteme monetare alternative, destinate rezolvării problemelor economice ale unor comunităţilor locale sau chiar internaţionale şi eliminării alienării generate de climatul competiţional curent.