Se afișează postările cu eticheta Iniţiative. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iniţiative. Afișați toate postările

29 iun. 2015

Oare cum ar putea arăta lumea ?

„Societatea noastră este condusă de nişte oameni nebuni care au obiective nebuneşti. Cred că suntem conduşi de nişte maniaci, către nişte ţeluri demente şi cred că este posibil să fiu ostracizat, ca fiind nebun, numai pentru că m-am exprimat astfel. Tocmai în asta constă nebunia !”

John Lennon
(1940 ÷ 1980)



În februarie 2009, regizorul şi compozitorul Emmanuel Vaughan-Lee prezenta prin acest mini documentar, „What Would It Look Like ?”, bazat pe interviuri luate unor personalităţi contemporane, o pledoarie pentru sănătatea lumii, un demers în favoarea evoluţiei spirituale a omenirii, de fapt, în condiţiile în care structurile actuale ale societăţii, aşa-zis moderne, sunt pe cale să se năruie, uzate fiind de repetarea la infinit a aceloraşi erori de către aceeaşi clasă politică, incapabilă să gestioneze destinele noastre, deşi declară emfatic că ne conduce către o nouă perspectivă globală, uşor de identificat, însă, cu aceeaşi sclavie milenară, re-cosmetizată propagandistic.

8 nov. 2011

Soluţii locale pentru o dezordine globală

"S-au făcut filme catastrofice sau care trag semnalul de alarmă şi ele şi-au atins scopul. Acum a sosit vremea să arătăm că există şi soluţii, vremea de a da glas fermierilor, filozofilor şi economiştilor care inventează şi experimentează noi alternative, în timp ce ne explică de ce societatea noastră este atât de afundată în actuala criză ecologică, financiară şi politică."

Coline Serreau,
regizor

Avansând mult dincolo de simpla denunţare a sistemului agricol actual, care a fost pervertit de cerinţele absurde ale dezvoltării economice, Coline Serreau ne invită prin acest film cu adevărat extraordinar, Solutions locales pour un désordre global, să regândim un acord rural global, descoperind noi sisteme agricole şi, de asemenea, reparând toate daunele pe care le-am produs pământului şi oferind o viaţă mai bună şi sănătoasă tuturor comunităţilor, prin asigurarea securităţii alimentare ecologice permanente.

23 iul. 2011

Economia fericirii

"Este într-adevăr o veste bună să descoperi o explicaţie, atât de convingătoare, a bolii de care suferă lumea noastră, în The Economics of Happiness. Acest film uneşte punctele dintre haosul climateric, degringolada economică şi stresul nostru personal, singurătatea şi depresia. Prezintă atât mişcarea de localizare economică, în lumina unei alternative viabile la globalizarea corporatistă, cât şi strategii ce ar putea conduce la comuniune umană şi la un sens mai profund al propriilor noastre vieţi."

Joanna Macy,
autoare a cărţii
"World as Lover, World as Self"

O viziune integrată, ce lasă loc la prea puţine interpretări, este prezentată de o fostă studentă a lui Noam Chomsky, Helena Norberg-Hodge, prin acest film documentar lansat în ianuarie 2011, The Economics of Happiness, care expune convingător viciile, ascunse sau vizibile, ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor, acutizând practic orice problemă cu care se confruntă societatea actuală: conflictele militare, fundamentaliste şi etnice, instabilitatea financiară şi şomajul, extincţia speciilor regnului viu ş.a.m.d.