Se afișează postările cu eticheta Energie liberă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Energie liberă. Afișați toate postările

13 mai 2013

Sirius - De la extratereştri la energia liberă

„Ei bine, urăsc să admit aceste lucruri, dar este posibil ca să existe ceva în genul telepatiei, iar una dintre ideile ce stau la baza proiectului CETI, de a putea comunica cu extratereştrii pe cale telepatică, s-ar putea să fie rezonabilă, dar numai dacă telepatia există şi extratereştrii există. În caz contrar, încercăm să comunicăm cu cineva inexistent, folosind un sistem care nu funcţionează.”

Philip K. Dick,
The Dark-Haired Girl

Doctorul Steven Greer şi-a lansat, în data de 24 aprilie a acestui an, mult trâmbiţatul documentar Sirius, care urma să schimbe lumea, aşa cum o cunoaştem momentan, potrivit propriei sale declaraţii, străduindu-se să ne scoată cu succes din bezna singurătăţii cosmice şi umplându-ne casele cu energie liberă, spre disperarea elitelor planetei şi a bine mediatizatului complex militaro-industrial, care se vor fi văzut obligaţi să-şi scoată din garaje OZN-urile proprii şi să arunce la gunoi contoarele prin care ne alimentează cu opţiuni energetice deloc ieftine.

7 feb. 2012

Răzbunarea maşinii electrice

"Puterea 'Răzbunării' rezidă în firul narativ. Acţiunea filmului se desfăşoară pe mai multe planuri, axarea pe anumite caractere umanizând, cumva, entităţile corporatiste pe care Paine le descria, cândva, ca fiind monolitice, transformând o poveste complexă de afaceri în ceva mult mai accesibil, prin intimitatea sa. Mizele sunt uluitor de mari. Ajungem la ideea că a construi maşini electrice nu este doar un act cu semnificaţii politice, ori sociale, ci este un demers brutal de riscant, solicitând un devotament suprauman."

Mike Spinelli,
Jalopnik.com

Regizorul Chris Paine devenea un expert şi un avocat al maşinilor electrice nepoluante, prin primul său documentar, din 2006, "Who Killed The Electric Car?", care exprima strigătele de nemulţumire ale admiratorilor entuziaşti ce se simţeau trădaţi de guvern şi industrie, prin decizia General Motors de retragere şi distrugere a modelului EV-1, revenind la cinci ani distanţă şi compensând pesimismul, de atunci, cu imaginea plină de vigoare a unui viitor optimist al maşinii electrice, reliefată de filmul actual: "Revenge of the Electric Car".

13 mai 2011

2012 - Vremea schimbării

O nouă perspectivă este revelată de 2012: Time For Change, regizat de nominalizatul la Emmy 2009, Joao Amorim şi produs de Daniel Pinchbeck, pentru o perioadă controversată, ce aparţine viitorului foarte apropiat, fiind unul dintre cele mai optimiste documentare, bazat pe analize obiective ale situaţiei actuale, dar şi pe soluţii şi nu ipoteze sau teorii, ce ne-ar putea purta spre un viitor mult mai luminos şi drept, al întregii umanităţi.

Dat fiind subiectul "apocaliptic", atât de drag maşinii de vise mincinoase a Hollywood-ului, ce se înscrie în linia propagandistică a impunerii şi întreţinerii stării generalizate de frică, filmul "artistic" ce tratează acelaşi subiect, al anului 2012, a fost pentru mine o mare dezamăgire, în ciuda distribuţiei prestigioase şi a fondurilor mai mult decât generoase ce i-au fost alocate, reuşind totuşi să formuleze o întrebare ce stă poate pe buzele tuturor celor îngrijoraţi de o asemenea alternativă: "Ce vor face guvernele, pentru noi, într-o asemenea eventualitate ?", căreia i-a dat şi un răspuns previzibil: "Absolut nimic !"

21 apr. 2011

Energia liberă - Cursa către punctul zero

Cu un documentar de aproape două ore, Free Energy - The Race to Zero Point, triplu premiat - Aurora Gold Award, Profit Producers' Award şi Telly Award - regizat de Christopher Toussaint, produs de Harry DeLigter de la Lightworks Audio & Video şi prezentat de Bill Jenkins, de la ABC Radio, redeschid un subiect sensibil, tratat parţial în documentarul consacrat fuziunii la rece, cel al surselor energetice neconvenţionale, menite să ne elibereze din capcana combustibililor fosili şi a periculoasei reacţii de fisiune atomică, ale căror reziduuri vor sufoca complet planeta, dacă nu ne decidem, cât mai curând, către o schimbare fundamentală a viziunii economice şi a abordării ştiinţifice a domeniului energetic.

Filmul poate deschide ochii tuturor scepticilor, de bună credinţă, realizând un istoric cuprinzător al inventatorilor şi invenţiilor ce s-au depărtat, în timp, de fizica newtoniană, începând cu Faraday, Maxwell, Tesla şi Schauberger şi terminând cu pionierii actuali ai electromagnetismului, antigravitaţiei şi fuziunii la rece, relevând, în trecere, ce-i drept şi persecuţiile la care au fost supuşi aceşti eretici, de către guvernele şi afaceriştii care doresc menţinerea permanentă sub control a tuturor surselor energetice mondiale, fiindcă nu trebuie să uităm că birocraţia statală este alimentată masiv din fondurile energetice, iar politicienii sunt cumpăraţi, din start, de marile corporaţii din domeniu, care le finanţează campaniile electorale.

12 ian. 2011

Fuziunea la rece - Foc din apă

În acest documentar deosebit, Cold Fusion: Fire From Water, narat de James Doohan, interpretul unuia dintre cele mai îndrăgite personaje din universul Star Trek, "Scotty", veţi afla ce s-a mai întâmplat în domeniul controversat al fuziunii la rece, în anii care au trecut de la anunţul din 23 martie 1989 al respectabililor chimişti - până atunci - dr. Martin Fleischmann şi dr. Stanley Pons, de la Universitatea din Utah, care susţineau că o celulă de sticlă plină cu apă grea, dotată cu un catod de paladiu, producea - la trecerea unui curent electric slab - foarte multă energie calorică, reacţia de bază trebuind să fie una de natură nucleară, similară, poate, celei ce are loc în stele.

Noul "foc din apă" nu putea proveni dintr-o reacţie chimică obişnuită, nefiind implicaţi nici un fel de reactivi chimici în experiment, în afara apei, considerată a fi inertă din acest punct de vedere, iar nivelele energetice raportate le depăşeau cu mult pe cele ale unor reacţii clasice, prefigurându-se noua sursă energetică a viitorului, ce urma să pună capăt negrei ere a combustibililor fosili, cu toată suita de efecte - în principal negative - asociate acestora.