30 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a X-a


„Dorinţa este o parte a plăcerii. Împlinirea dorinţei este însăşi natura plăcerii. Dorinţa poate fi cauza dezordinii – fiecare dorind să-şi împlinească propriile dorinţe. Deci, împreună, vom examina dacă nu cumva dorinţa este una dintre cauzele principale ale dezordinii; trebuie să explorăm dorinţa, nu să o condamnăm, nu să fugim de ea, nu să încercăm să o reprimăm. Majoritatea religiilor au afirmat: ‚Reprimaţi dorinţa !’ – ceea ce este absurd. Deci haideţi s-o observăm. Ce anume este dorinţa ? Puneţi-vă acea întrebare în sinea voastră ! Probabil că majoritatea dintre noi nu ne-am gândit deloc la asta. Am acceptat-o ca pe un mod de a trăi, ca pe instinctul natural al unui bărbat sau al unei femei şi, ca atare, spunem: ‚De ce să ne batem capul cu asta ?’ Acei oameni care au renunţat la viaţa lumească, cei care au intrat în mănăstiri ş.a.m.d., încearcă să-şi idealizeze dorinţele prin venerarea unui simbol sau a unei persoane. Vă rog să ţineţi minte că noi nu condamnăm dorinţa. Noi încercăm să aflăm ce anume este dorinţa, de ce omul a fost prins, vreme de milioane de ani, nu numai fizic, ci şi psihologic, în capcana dorinţei, în plasa dorinţei.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
That Benediction is Where You Are, pp 50-51

Krishnamurti: Relaţia dintre dorinţă, voinţă şi iubire
Saanen, Elveţia (1980)

9 iun. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a IX-a


„Ca fiinţă umană, observ că sunt rezultatul a nenumărate influenţe, constrângeri sociale, iluzii religioase şi că, dacă încerc să descopăr realitatea sau pe Dumnezeu, tocmai acea căutare se va baza pe lucrurile pe care le-am învăţat, va fi modelată de ceea ce ştiam, va fi condiţionată de educaţia mea şi de influenţele mediului în care trăiesc. Deci, oare mă pot elibera de toate acestea ? Pentru a mă elibera, trebuie să cunosc, eu însumi, că mintea mea este condiţionată, adică trebuie să fiu pe deplin conştient că nu sunt, de fapt, o fiinţă umană, ci un hindus, un catolic, un german, un protestant, un comunist, un socialist sau orice aş fi. M-am născut cu o etichetă şi aceasta, sau orice altă etichetă aflată la alegerea mea, se lipeşte de mine pentru tot restul vieţii. M-am născut şi mor în cadrul unei religii sau trec de la o religie la alta şi cred că am înţeles realitatea, pe Dumnezeu, dar nu am făcut decât să perpetuez mintea condiţionată, eticheta. Acum, oare pot, ca fiinţă umană, să dau la o parte toate acestea, fără nici o constrângere ? […] Cred că este foarte important să înţelegem că orice efort făcut pentru a te elibera de condiţionare, este o altă formă de condiţionare. Dacă aş încerca să mă eliberez de hinduism - sau orice alt ‚-ism’ - aş face acest efort în scopul de a obţine ceea ce eu consider a fi o stare mult mai dezirabilă; prin urmare, motivul schimbării condiţionează schimbarea. Aşa că trebuie să-mi dau seama de propria mea condiţionare şi să nu fac absolut nimic. Acest lucru este foarte dificil. Dar trebuie să ştiu, în sinea mea, că mintea mea este mică, măruntă, confuză, condiţionată, şi să observ că orice efort de-a o schimba se află încă în domeniul acelei confuzii; prin urmare, orice astfel de efort naşte numai confuzie, pe mai departe.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Hamburg 1956, Talk 6

Krishnamurti: Sfărâmând tiparul condiţionării !
Saanen, Elveţia (1980)