17 mar. 2014

Krishnamurti: Discursul public de la Saanen (1980)
- Partea a III-a


„Să ai parte de solitudine şi spaţiu propriu este foarte important, fiindcă acesta implică libertatea de a fi, de a merge, de a funcţiona, de a zbura. La urma urmei, bunătatea nu poate înflori decât într-un spaţiu liber, aşa cum virtutea nu poate înflori decât atunci când există libertate. Poate că avem libertate politică, dar lăuntric nu suntem liberi şi, ca atare, nu există spaţiu. Nici virtutea, nici o altă calitate meritorie, nu pot funcţiona sau nu se pot dezvolta în absenţa acestui vast spaţiu lăuntric. Şi spaţiul şi tăcerea sunt necesare, fiindcă numai atunci când mintea este singură, neinfluenţată, neinstruită, neţinută în loc de variante infinite ale experienţei, poate ajunge la ceva complet nou.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known,106

Krishnamurti: A treia parte a discursului public de la Saanen, Elveţia (1980) !

2 comentarii:

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !